Despre noi

0751 151 796

Povestea Noastră

„Când te ajunge durerea, puțin curaj ajută mai mult decât multă cunoaștere, puțină dragoste din partea oamenilor mai mult decât curajul, și un strop din balsamul tămăduitor al iubirii lui Dumnezeu ajută mai mult decât orice.”

― C.S. Lewis, „Problema Durerii”

„Casa Filip” s-a născut miraculos, dintr-o mare durere.

Ea începe în primăvara anului 2016, într-un salon mic dintr-un spital din Cluj-Napoca, în care, lună de lună, poposeam cu Filip. Era necesar să fie internat acolo pentru câteva zile de chimioterapie, și de fiecare dată, stătea în salon cu o persoană care nu era din Cluj. În ianuarie și februarie a stat cu Andrei din Reghin, apoi cu un domn din județul Bistrița, apoi cu George din Piatra Neamț, apoi cu domnul Chițac din Satu Mare.

Filip stătea cel mai puțin internat în spital, pentru că, pe lângă durerile constante de cap, era paralizat și trebuia să fie însoțit permanent de cineva, atât ziua, cât și noaptea, lucru greu de realizat în spital. Dar și pentru că, fiind din Cluj, medicul lui considera că e mai bine și mai sigur să treacă acasă prin aplazia cauzată de chimioterapie. Dar colegii de salon, care nu erau din Cluj, stăteau săptămâni sau chiar luni în spital, iar adesea alături de ei, membri de familie.

De Paști, în 2016, eram în spital cu Filip – lucru care a fost foarte supărător pentru el. De data asta eram cu George în salon, și-n scurt timp le-am cunoscut și pe mama și sora lui, care veniseră să-l viziteze. Voiau să stea cu el câteva zile, dar nu aveau un loc unde să se cazeze. Așa că, împreună cu Filip, am început să căutăm pe internet pensiuni care să fie cât de cât în apropierea spitalului de Hematologie. Atunci am realizat brusc cât costă pensiunile în Cluj și tot atunci m-am gândit pentru prima dată cât de greu trebuie să fie pentru cei mai mulți oameni care vin la spital din afara Clujului... Și-n acele momente mi-a venit în minte, ca o licărire, ideea unui astfel de loc, cum e „Casa Filip” – un loc unde cei care vin din alte localități pentru tratament de cancer – fie ei, fie membri de familie – să aibă unde să stea. Un loc confortabil și frumos, dar mai ales care să nu coste o avere! Știam cât costă să fii bolnav, dar când am adăugat și cheltuielile cu cazarea, mâncarea și transportul, am înțeles cât de greu trebuie să le fie oamenilor nevoiți să treacă prin această situație.

Ideea aceasta însă nu a rămas în mintea mea mai mult de o săptămână, pentru că Filip era foarte bolnav și toată atenția mea trebuia îndreptată asupra îngrijirii lui. În 4 august 2016, el a plecat dintre noi, lăsându-mi sufletul răvășit și mintea golită de orice idee privind un astfel de loc...

Durerea despărțirii de Filip, omul de care mi-am legat destinul în această lume și pe care l-am iubit mult, nu poate fi pusă în cuvinte. Pierderea lui, un om aflat în plină forță creatoare, cu o pasiune enormă în ceea ce făcea, un izvor nesecat de energie, angajat în atâtea proiecte, un mare iubitor de oameni și un om alături de care mulți au găsit alinare și inspirație, mi-a zdruncinat viața din temelii. Abia împlinise 36 de ani.

A rămas în urma lui un gol imens, un sentiment de risipă și durerea cumplită a tragediei sufletelor nobile cărora moartea le interzice împlinirea destinului. E greu de îndurat amintirea vocii care nu te va mai chema pe nume. Brațele care nu te vor mai îmbrățișa. Inima care nu va mai bate alături de inima ta. Durerea ultimei priviri. Ochii care nu te vor mai fixa niciodată.

Am resimțit pierderea lui Filip ca o amputare a propriei mele ființe la un nivel foarte profund și aproape fizic. Am simțit că și o parte din mine a murit odată cu el și, copleșită fiind de durerea pierderii lui, nu mi-am mai amintit deloc de „licărirea” avută de Paști, în 2016, în salonul 10 de la Hematologie, când căutam o cazare pentru mama lui George.

Această idee a rămas pierdută în uitare până de Crăciun, în același an, când am mers în vizită la părinții mei în Arad.

A fost o vizită cumplit de grea pentru mine – trebuia să conduc singură de la Cluj la Arad, lucru care nu se întâmplase niciodată cât timp a trăit Filip; era plăcerea lui să conducă pe distanțe lungi. Singurătatea resimțită în acea călătorie, absența lui din mașină, lacrimile printre care abia reușeam să văd drumul mi-au reamintit dimensiunea pierderii lui Filip.

Chiar în ziua de Crăciun, împreună cu părinții mei, am fost invitată la niște prieteni de familie – Nelu și Monica. Nu-i văzusem demult, iar eu, locuind în Cluj de mulți ani, nu prea știam cu ce se mai ocupau. Nu știam de exemplu că, pe lângă afacerea lor, înființaseră în 1998 o organizație non-guvernamentală, Fundația „Osana”, al cărei scop era de a ajuta persoanele nevoiașe, în special copiii orfani. Astfel, au preluat șapte copii de la un orfelinat de stat, pe care i-au crescut într-o casă, cu ajutorul unei familii angajate în cadrul fundației. În paralel, timp de mai mulți ani, au susținut în cadrul aceleiași fundații, un grup de tineri cu retard proveniți de asemenea din casele de copii din perioada comunistă. Odată cu finalizarea celor doua proiecte, prietenii mei își căutau o nouă provocare. Către finalul vizitei, m-au întrebat și pe mine dacă nu aveam o idee în care ar putea să investească în perioada următoare. Le-am dat mai multe variante, și după ce mi-am epuizat tot arsenalul de idei, iar ei nu păreau să rezoneze cu vreuna dintre ele, ca trezită din adâncuri, mi-a venit în minte ideea pe care o avusesem de Paști și la care nu mă mai gândisem deloc mai bine de 7 luni! Am spus:

– Uite Nelu, când am fost cu Filip în spital am văzut nevoia unui spațiu de cazare pentru oamenii care vin din alte localități în Cluj, la tratament. Pensiunile și hotelurile sunt foarte scumpe în Cluj, mulți oameni trebuie să stea perioade lungi la tratament și ar fi nevoie de spații de cazare ieftine pentru ei.

Răspunsul lui a venit aproape instantaneu:

– Ăsta e proiectul. Du-te la Cluj și caută un spațiu pe care să-l amenajăm pentru oamenii aceștia!

Atât de hotărât a fost răspunsul lui, încât m-a luat realmente prin surprindere. Nu eram într-o stare emoțională si fizică adecvată pentru a începe să mă ocup de un astfel de proiect. Trecuseră abia 5 luni de când murise Filip, iar fiecare zi era o luptă pentru mine. Dormeam puțin și întrerupt, apoi mergeam câte 4 ore la serviciu, iar asta-mi consuma fiecare gram de energie pe care-l aveam. Zăceam apoi în pat câteva ore, încercând să-mi recapăt puterile, pentru ca a doua zi să o iau de la capăt. Cu toate acestea, în mod absolut paradoxal, aveam pace și liniște în inimă și nu eram disperată. Mă însoțea încrederea că Dumnezeu mă iubește mult și că nu sunt singură, iar asta cumva îmi dădea puterea de a merge mai departe.

În anul 2016, sărbătoarea Paștelui și cea a Crăciunului au fost speciale pentru mine. Speciale atât datorită unui nou tip de durere pe care nu-l mai experimentasem înainte, dar și datorită unei idei care îmi venise în minte de Paști, dar în mod miraculos și total neașteptat pentru mine, a început să prindă contur abia de Crăciun. Atunci, de acel Crăciun, la prima discuție avută despre o astfel de idee, Nelu și Monica au propus să numim spațiul pe care-l vom amenaja „Casa Filip.” Am zâmbit când i-am auzit, pentru că, în puținele minute în care am discutat despre un astfel de loc, și mie îmi trecuse prin minte exact același nume.

Așa a început totul.

În ianuarie 2017 am demarat căutările pentru un spațiu de cazare. Aveam bani de un apartament cu două sau maxim trei camere, așa că asta și căutam. Destul de repede însă am ajuns la concluzia că nu era varianta cea mai bună. Prin urmare, împreună cu prietenii mei, am decis să creștem bugetul (prin credință) și am început să căutam o casă. Gândul nostru era să alegem cea mai bună variantă pentru oamenii care vor avea nevoie de ajutorul nostru în viitor.

Căutările au durat 10 luni. Eu căutam și când găseam ceva care mi se părea potrivit, îl chemam pe Nelu să vadă și el și să discutăm cu proprietarii. Prin aprilie 2017, am găsit deja o casă care mi se părea potrivită și ne-am entuziasmat tare. Entuziasmul nostru însă a dispărut destul de repede din două motive – pe de o parte, casa nu avea actele în regulă, și pe de altă parte, la scurt timp după ce am găsit casa, fiul mai mare al lui Nelu și al Monicăi s-a îmbolnăvit de cancer. La doar 29 de ani. Vestea a avut un impact puternic asupra mea și câteva luni mi-am redus semnificativ căutările pentru a găsi o casă în Cluj.

În următoarele luni, prietenii mei au trăit din plin experiența confruntării cu un diagnostic de cancer al cuiva drag, dar și cum este să faci tratament pentru această boală departe de casă, într-un spațiu închiriat. Au putut să înțeleagă pe deplin cât de important este să ai unde locui și să primești sprijin într-o astfel de situație dramatică.

Experiența aceasta i-a întărit și i-a motivat și mai mult în implicarea într-un astfel de proiect. Băiatul lor Virgil este bine acum, iar spre bucuria noastră, a devenit parte din Consiliul Director al Fundației „Osana” și susține proiectul „Casa Filip”.

După toate acestea, în septembrie 2017 am intensificat căutările pentru o casă, iar în octombrie am găsit deja spațiul în care funcționează acum „Casa Filip”. Era un duplex inegal, abia ridicat, construit pe un teren în pantă, care urma să fie finalizat în curând. O parte a duplexului era deja vândută, dar partea mai mare, dispusă pe 3 nivele – demisol, parter și etaj, își aștepta proprietarii. Casa era cea mai solidă construcție pe care o văzusem în toate căutările, cu încălzire în pardoseală, cu patru băi și boiler de apă care permite folosirea tuturor dușurilor în același timp, și cu posibilitatea de a avea 7 camere, din care 6 dormitoare. Urma să se predea la stadiul de semifinisat – adică șapă și un strat de glet. Așadar, în octombrie 2017 am dat avansul pentru casă, urmând să așteptăm CF-ul pentru contractul final și-n paralel să facem demersurile pentru obținerea unui credit, cu care să plătim diferența rămasă neachitată.

Ce a urmat a fost o lungă listă de miracole care au făcut posibilă inaugurarea „Casei” în 28 aprilie 2018 și deschiderea ei pentru primii musafiri o lună mai târziu!

Planul nostru inițial a fost să începem amenajările interioare doar în momentul în care am făcut contractul final de vânzare-cumpărare și casa era în proprietatea Fundației. În ianuarie 2018 ne-am dat seama că lucrul acesta putea să mai dureze câteva luni și am decis să începem amenajările interioare mai repede. Ne doream să putem da drumul proiectului până în vară.

În data de 23 ianuarie 2018 am început amenajările interioare. La începutul lunii, am primit un telefon de la o doamnă pe care nu o cunoșteam – dar cu care aveam o prietenă comună. Aflase de proiectul „Casa Filip” și a vrut să știe mai multe despre el. Împreună cu soțul ei, cumpăraseră, cu 10 ani în urmă, o clădire mare vizavi de Institutul Oncologic din Cluj și ar fi vrut să încerce ceva asemănător, dar a venit criza și le-a zădărnicit planurile. În schimb, soțul acestei doamne ne-a recomandat cu ce firmă de finisaje interioare să lucrăm și a plătit el manopera, câteva zeci de mii de lei. Am fost foarte impresionați de gestul lui.

Reprezentanții uneia dintre băncile cu care negociam pentru credit ne-au transmis că desființează hotelul lor de la Vatra Dornei și ne-au întrebat dacă nu aveam nevoie de mobilier pentru „Casa Filip”. Sigur că aveam nevoie! Așa că am plecat la Vatra Dornei cu o camionetă și mare mi-a fost mirarea să găsesc acolo 12 paturi de o persoană, exact de câte aveam nevoie pentru cele șase dormitoare ale „Casei” noastre. În plus, saltele, lenjerie de pat, prosoape, noptiere, măsuțe, fotolii, mese și scaune de bucătărie, toate de o calitate foarte bună!

Miracolele nu s-au oprit aici. Firma de finisaje interioare a terminat totul în 2 luni și ceva, furnizând o calitate incredibilă; mobilierul din camere a fost recondiționat de o firmă din Cluj la jumătate din prețul real, rulourile și plasele de geam au fost donate de niște prieteni din Arad, mobila de bucătărie a făcut-o tatăl meu și am plătit doar materialul, fără manoperă, alte persoane au cumpărat și au donat toată vesela din bucătărie, protecțiile de saltele și de perne... și cât de multe alte lucruri.

Un mare miracol l-a constituit și faptul că am putut plăti casa. Deși s-au făcut toate demersurile pentru obținerea unui credit și mai multe bănci și-au exprimat disponibilitatea să ne finanțeze, până la urmă nu s-a putut concretiza nimic. În acest context greu, prietenii mei dragi și-au asumat, ca familie, plata diferenței la casă, împrumutând ei suma de bani necesară... o sumă foarte mare. Ei și-au asumat acest împrumut, astfel încât toate donațiile care intră în Fundația Osana pentru Casa Filip sunt folosite exclusiv pentru întreținerea și dezvoltarea acestui proiect.

În linii mari, aceasta este istoria de început a „Casei Filip”. Este o istorie dureroasă și miraculoasă în același timp, dar tind să cred că una fără alta nu se poate.

Pentru mine, tot ce s-a întâmplat ține de domeniul supranaturalului – de la idee și până la faptul că acest proiect a luat ființă în cea mai grea perioadă a vieții mele, când aveam cele mai puține resurse fizice și emoționale pentru a mă implica în așa ceva. Este convingerea mea că lucrul acesta nu a fost întâmplător și că am fost ajutați de Dumnezeu în tot procesul, ca o dovadă a faptului că EL ne iubește chiar și atunci când trecem prin „valea umbrelor morții”. Pentru mine a fost acel „strop din balsamul tămăduitor al iubirii lui Dumnezeu care ajută mai mult decât orice.”

„Eu nu am copii… nu mă gândesc așa de mult la cine o să-mi continue povestea. Până la urmă, nu e mare lucru de continuat. Dar m-aș bucura și eu ca dragostea să fie moștenirea pe care o las în urma mea sau care să trăiască ca și continuare a mea."

Filip Fărăgău, 22 mai 2016

Am găsit mesajul acesta în telefonul lui Filip la câteva luni după plecarea lui dintre noi. Fusese scris în 22 mai 2016 și nu știu cui i-a fost adresat. Mi-a plăcut enorm gândul lui și ideea că dragostea lui pentru oameni este o moștenire vie, care poate trăi ca și continuare a lui. Nu anticipam la acel moment că-n scurt timp gândul lui urma să prindă contur într-un mod atât de frumos.

„Casa Filip” – dragostea de oameni a lui Filip trăiește în continuare... Fie ca focul ei să nu se stingă niciodată, ci să se multiplice în cât mai multe astfel de locuri!

— Violeta Fărăgău Noiembrie 2018

Le mulțumim celor care ne susțin

Casa Filip este un proiect susținut exclusiv prin donații și sponsorizări ale diverselor persoane fizice, firme sau biserici. Nu avem un donator sau sponsor principal, așa că fiecare donație este o șansă în plus ca acest proiect să funcționeze pe termen lung și să se dezvolte. Ne bucurăm, așadar, și suntem profund mulțumitori pentru comunitatea de oameni de bine care s-a alăturat proiectului nostru, fără de care funcționarea Casei Filip nu ar fi posibilă.

Mulțumim fiecărei persoane/familii care a făcut vreodată o donație!

Mulțumim fiecărei persoane/familii care suține proiectul cu donații ocazionale sau regulate!

Mulțumim fiecărei persoane/familii care ne-a donat bunuri - ceai, cafea, miere de albine, zahar, ulei, orez, tăieței de casă, detergenți pentru curățenie, mâncare, prăjituri, etc etc.

Mulțumim fiecărei firme și persoane fizice autorizate care ne-au sponsorizat o dată sau în mod repetat! Inclusiv celor care ne sponsorizează cu mâncare și produse de curățenie!

Mulțumim celor câteva biserici care au făcut donații către proiectul nostru!

Vă mulțumim din suflet tuturor!

Echipa

Consiliul Director:

Andru Ioan - Președinte

Andru Virgil

Sima Gloria

Fărăgău Violeta

Mândruțău Mircea

Fărăgău Violeta - Coordonator Proiect

Marian Cristiana - Administrator

Sărmășan Viorica - Asistent Administrator

Ce spun cei care au fost cazați la noi

puteți vedea mai multe păreri pe panoul nostru de testimoniale